• amelia

Roma, ca o partidă de sex fără finalizare


Așa cum se spune acum, suntem cu toții în asta. Asta însemnând panică, pauză de reculegeri, experimentare, învățare, suferință sau relaxare. Un lucru e cert, concediile au fost compromise, dacă nu de tot, date bine peste cap, replanificate, recalculate, amânate sau anulate.

Dacă totuși mai ai Roma pe listă și mai apuci să o vizitezi anul acesta, aruncă o privire pe un text menit să-ți arate orașul prin ochii unui om normal. Dar să revin la comparația din titlu, că doar de aia ai dat click aici.

Partidele de sex fără finalizare pot fi de două tipuri. Unu, partida în care domnul (din cauză că te iubeşte prea mult) termină în două minute şi tu rămâi cu ochii pe tavan şi doi, aia în care nici unu din parteneri nu vrea să ajungă la finalizare pentru că atunci s-a terminat şi nu ştii când o mai poţi lua de la capăt. În cel de-al doilea caz în minte nu-ţi răsună decât “mai vreau, mai vreau…”

Ei bine, Roma, pofta asta ţi-o lasă, indiferent de câte zile petreci pe străzile ei pietruite, printre ruine, parcuri sau pe holuri de muzeu.

Detalii despre ce poți vizita într-un city break sau un concediu mai lung nu voi da, sunt zeci de site-uri specializate unde te poți informa mai bine, atât în ceea ce priveşte tarifele percepute, cât şi programul de vizitare al fiecărui obiectiv în parte.

Indiferent dacă e plin sezon turistic sau nu, centrul vechi al oraşului e aglomerat noapte şi zi. Dacă mai suferi că în copilărie te trimiteau părinţii să ţii loc la rând la lapte sau altceva, înarmează-te cu muuultă răbdare. Adevăratele cozi sunt aici, la intrarea în Muzeul Vaticanului sau la Biserica Sf. Petru. Singura scăpare sunt ghizii de diferite naţionalităţi care te abordează în cel puţin cinci limbi diferite. Exact, româna este una dintre ele. “Skip line, skip line, wanna skip line?” ăsta e refrenul care o să te bântuie la ore bune după ce ai terminat turul obiectivelor.



Noi n-am profitat de această ofertă şi am regretat oarecum. Pe lângă faptul că treci ca un mareşal pe lângă sutele de oameni care stau în ploaie/soare înşiraţi la coadă şi intri în faţă, ghidul suplineşte lipsa aproape totală a plăcuţelor informative. Ce să zic, m-am simţit ca acasă. Din curiozitate, de câteva ori am făcut-o pe aia de nu se face, aka m-am lipit de un grup de turişti străini, cu ghid vorbitor de limbă engleză şi am tras cu urechea la ce se povestea acolo. Nu mi-a mers de multe ori, pentru că majoritatea folosea dispozitive gen walky-talky cu nişte căşti oribile. Evident, toate aceste beneficii costă ceva euro suplimentari taxei de intrare, iar aici fiecare îşi ştie lungimea bugetului.

Am încercat plimbarea cu CityBus. Nu recomand. Pe broşura dată la urcare scria că turul durează circa două ore şi maşina va staţiona în faţa obiectivelor mai importante. Ni s-au dat căştile acelea verzi, horror, de unică folosinţă bănuiesc şi ni s-a spus unde să le conectăm pentru limba engleză. N-am apucat bine să ne aşezăm în scaune şi să fixăm căştile în pereţii autobuzului, că am şi pornit în Mare Viteză în turul Romei. De oprit, s-a oprit obligat forţat la toate semafoarele prinse pe roşu şi când din pură coincidenţă era şi o clădire istorică în faţă, am putut face repede, repede o fotografie, necentrată, nefocusată. Maratonul, căci asta înseamnă turul centrului vechi a durat cam 20-25 de minute şi a costat 16 euro de persoană. Ne-am dat jos dârdâind de frig (asta n-a mai fost vina lor, noi am vrut să stăm sus, la panoramă, în martie) şi cu lacrimi în ochi.

Ar mai fi şi altele de spus dacă tot sunt la capitolul răutăţi. Internetul gratis e un lux şi nici nu m-am gândit până acum la cât de privilegiaţi suntem aici cu free wi-fi peste tot. Dacă te întrebi unde au dispărut autobuzele cu burduf şi hoţii de buzunare din ele, sunt acolo, pe orice rută. Deci, mare atenţie la buzunar/poşetă/rucsac sau ce mai cari după tine. Nu că nu ai avea suficientă experienţă în protejarea bunurilor personale pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Dar să nu te ia valul că ai trecut graniţa spre civilizaţie. La fel de uşor cum ai trecut tu prin vamă, au trecut şi ei.

Dacă tot am amintit de pază şi ordine, Roma e echipată cu trupe de intervenţie ale armatei, poliţiei şi struţo-cămilei de carabinieri, cu rol şi de armată şi de poliţie. Maşini blindate, cu personal bine înarmat pot fi văzute în jurul marilor obiective, dar şi în fiecare staţie de metrou. Nu ştiu dacă asta ar trebui să-mi confere mie un spor de siguranţă sau să-i facă pe potenţialii atacatori să se gândească de două ori înainte de a încerca ceva.

A fost un sentiment nou şi ciudat pentru mine, probabil şi pentru ceilalţi din grup. Suntem mult prea obişnuiţi să mergem lejer prin România, fără teamă că oameni răi ne-ar putea răni. Vorbind din prisma omului care a străbătut de n ori ţara în lung şi lat, ceea ce am simţit a fost strângere de inimă şi bucuria că sunt doar vizitator, că mă pot întoarce repede la mine acasă unde spiritele sunt calme, oraşele paşnice şi cetăţile păzite prin sisteme de supraveghere video, nu cu armament real în mână.

Să mai amintesc că pizza e o mizerie absolută, pastele sunt seci, fade şi nu m-au impresionat cu nimic? E posibil ca de la străbunii noştri să fi învăţat şi noi ca în toate marile oraşe turistice mâncarea în centru să fie scumpă şi proastă. Ori, de gustibus non disputandum est, dacă tot suntem acolo.



Până nu vă cuprinde vreun sentiment negativ, hai să vă spun despre vestitele pisici ale Romei care posibil să fi fugit din calea turiştilor mereu grăbiţi spre ceva, orice. Cu greu am reuşit să prind una, într-o fotografie printre ruinele Colosseumului. Probabil că ar fi trebuit să-mi fac timp o zi întreagă doar pentru a le vâna cu aparatul foto pe străzi, pentru că sunt mai rare decât la noi.

În schimb, pescăruşi mai prietenoşi ca acolo, n-am văzut nicăieri. Pozele stau dovadă vie.

Am găsit în schimb, pe o stradă mai lăturalnică, un restaurant decent, genul care la prânz serveşte “all you can eat” pentru angajaţii firmelor din apropiere şi cine se mai nimereşte să treacă prin jur. Managerul, un constănţean stabilit de 18 de ani în Italia ne-a surprins plăcut cu nostalgia lui pentru ţară şi debitul verbal influenţat de macaronari. Ne-am împrietenit, aşa cum o fac oamenii de aceeaşi naţionalitate când se găsesc pe alte meleaguri şi n-au aceleaşi interese. Am vorbit despre starea naţiei noastre, starea naţiei lor, despre cât şi-ar dori să se întoarcă în România că de dor şi părinţi, dar, neahhh, nu se face.

Din pură întâmplare am dat peste cea mai mare gelaterie din oraş, cea care serveşte 150 de tipuri de îngheţată “home made” şi cu mâna pe trei inimi pot spune că n-am mâncat ceva mai bun. Doamnă “Gelateria della Palma” aţi făcut un om fericit şi împlinit cu trei cupe de îngheţată. Mai vreau, mai vreau…



Cu ce-am rămas după patru zile petrecute în Roma, cetatea eternă? În primul rând cu imaginile Grădinilor Vaticanului văzute de sus, din cupola Bisericii. Eu sunt fană a culmilor şi priveliştilor întinse. Pe tine poate o să te impresioneze sau deja te-a impresionat altceva. Apoi ocazia de a vedea multe, multe vestigii ale Egiptului Antic, de la mici piese sculptate în pietre semipreţioase, la sarcofagii şi chiar o mumie păstrate toate în incinta Muzeului Vatican.

Imense sculpturi în marmură, bronz sau granit din Roma Antică, incredibil de detaliate hărţi şi picturi murale îmi vor rămâne pe veci întipărite în memorie. Am văzut şi Facerea Lumii din Capela Sixtină dar nu m-a dat pe spate. Poate şi datorită supraveghetorilor care cereau linişte deplină unui grup de peste 100 de persoane aflate în interior, culminând cu scoaterea unui cuplu pe uşa de urgenţă.

Am auzit pentru prima dată “live” cum sună limba zulu la africanii care vindeau produsele lor tradiţionale pe străzi. Hainele lor albe sau colorate sunt o încântare pentru ochi.

Italienii vorbesc lejer engleza, în schimb n-am găsit nici un spaniol care să-mi răspundă la o întrebare în engleză.

Localnicii conduc maşini de dimensiuni mici şi înţeleg necesitatea acestora într-un oraş cu străzi înguste. Femeile preferă scutere. Foarte rar, biciclete.



Pavajul şi liniştea străzilor laterale mi-au amintit de Sighişoara în extrasezon. Numărul mare de vorbitori de limbă română din jurul meu a contribuit la crearea unei atmosfere confortabile, destinse. Personal, limba italiată îmi displace şi mă oboseşte teribil.

Tragând linie, balanţa înclină spre pozitiv cu siguranţă, de aici şi sentimentul că mai erau lucruri de făcut, de admirat şi încă 141 de arome de îngheţată de testat.

6 views0 comments

Recent Posts

See All